14 școli din Bihor vor beneficia de intervenții anti-bullying gratuite, prin campania „Dă un Share la Bunătate. Hate-ul are deja destule like-uri”
Asociația Good Life Performers, organizație non-profit fondată în 2014, care de peste un deceniu dezvoltă proiecte de educație non-formală, implicare civică și dezvoltare comunitară în județul Bihor, continuă programul „Lideri de Viitor”, cu o nouă etapă dedicată prevenirii bullyingului și violenței în școli. În perioada septembrie-noiembrie 2026, prin campania „Dă un Share la Bunătate. Hate-ul are deja destule like-uri”, 14 școli din județul Bihor vor beneficia gratuit de intervenții educaționale și instrumente pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de bullying și violență. Datele disponibile arată amploarea fenomenului. Într-o consultare națională realizată în 2022, unul din doi elevi a declarat că a fost victimă a bullyingului, iar peste 8 din 10 elevi au spus că au asistat la astfel de situații în școala lor. Date mai recente, din 2025, arată că 9 din 10 cadre didactice, manageri și consilieri școlari chestionați consideră că elevii cu care lucrează sunt victime ale fenomenului de bullying. Campania „Dă un Share la Bunătate” va ajunge în 10 școli din municipiul Oradea și 4 școli din mediul rural și propune un set de intervenții care se completează reciproc și implică elevii, profesorii, părinții și comunitățile școlare. Una dintre componentele centrale este Caravana „Dă un Share la Bunătate”, care va ajunge în fiecare dintre cele 14 școli cu un eveniment interactiv adresat în special elevilor și profesorilor, dar deschis și părinților. Evenimentele vor crea un spațiu de dialog și implicare în jurul prevenirii bullyingului și al construirii unor relații bazate pe respect, empatie și responsabilitate. Campania pornește de la un gest familiar copiilor și adolescenților, „share-ul”, și îl transformă într-o invitație la responsabilitate: dacă online alegem ce distribuim mai departe, putem alege și în viața de zi cu zi să dăm mai mult „share” bunătății, empatiei, respectului și curajului de a interveni. Intervențiile sunt completate de atelierul pentru profesori, „Metoda celor 5 Scaune – 5 Decizii: soluții mai bune în gestionarea cazurilor de violență raportate prin Butonul Roșu”, dedicat dezvoltării capacității acestora de a lua decizii mai bune și de a gestiona situațiile de violență din mediul școlar, precum și de implementarea sau consolidarea mecanismului de raportare „Butonul Roșu” în toate cele 14 școli. În luna noiembrie, reprezentanții școlilor implicate vor participa la un World Café, un eveniment colaborativ dedicat schimbului de experiență, discuțiilor despre provocările întâlnite în școli, identificării de soluții și dezvoltării unor conexiuni pentru viitoare colaborări. Cele 4 școli din mediul rural vor beneficia suplimentar de ateliere față în față pentru elevi și profesori, sesiuni de mentorat și sprijin pentru elaborarea unui Plan de Acțiune Anti-Bullying pentru anul școlar 2026-2027, adaptat nevoilor și resurselor fiecărei școli. Activitățile din cele 10 școli din municipiul Oradea sunt cofinanțate de Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Local Oradea, restul resurselor necesare fiind asigurate de Asociația Good Life Performers. Fondurile pentru intervențiile din cele 4 școli din mediul rural au fost mobilizate în cadrul Swimathon Oradea 2026, organizat de Fundația Comunitară Oradea, prin implicarea donatorilor și susținătorilor acestei cauze. Campania beneficiază de sprijinul unor parteneri-strategici: Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor și Direcția de Asistență Socială Oradea. Apel pentru implicare În luna septembrie, școlile care nu au beneficiat până acum de intervențiile programului și doresc să beneficieze de acestea, precum și experții, partenerii și sponsorii interesați să contribuie la implementarea sau extinderea campaniei, sunt invitați să contacteze Asociația Good Life Performers la adresa [email protected]. Sunt încurajate propunerile din partea specialiștilor care pot contribui cu experiență și know-how, a școlilor care nu au beneficiat până acum de intervențiile programului și doresc să devină beneficiare, precum și a partenerilor și sponsorilor care pot susține dezvoltarea unor intervenții anti-bullying mai ample și mai eficiente. Dă un Share la Bunătate. Hate-ul are deja destule like-uri.