Studiul WEF 2025: Oamenii viitorului trebuie să fie empatici, curioși și rezilienți — cum construiește Good Life Performers acest portret de peste zece ani

Conform celui mai recent studiu „The Future of Jobs Report 2025”, realizat de World Economic Forum, companiile din întreaga lume își conturează tot mai clar prioritățile în privința competențelor esențiale pentru viitorul apropiat. Analiza arată că până în 2025, cele mai importante abilități pe care angajatorii le caută sunt profund legate de gândire critică, adaptabilitate, leadership autentic și învățare continuă — direcții care se suprapun perfect cu misiunea și activitatea Asociației Good Life Performers. Din 2014, Good Life Performers formează performeri, iar pentru noi performanța înseamnă mai mult decât succesul profesional. O definim prin a fi abil, agil și asumat — un echilibru între cunoaștere, acțiune și atitudine. Într-o lume aflată într-o transformare continuă, credem că adevăratul performer este cel care își dezvoltă constant potențialul, înțelege nevoile celorlalți și contribuie activ la binele comunității. Pe primul loc în studiul WEF se află gândirea analitică, menționată de 69% dintre angajatori. Aceasta devine nucleul oricărei profesii moderne: capacitatea de a analiza, de a lua decizii informate și de a înțelege complexitatea lumii în care trăim. În contextul activităților Good Life Performers, această competență se reflectă în modul în care participanții sunt încurajați să gândească independent, să pună întrebări și să găsească propriile răspunsuri. Educația promovată de asociație nu este una bazată pe conformism, ci pe discernământ și reflecție. A doua cea mai importantă abilitate identificată de studiu este reziliența, flexibilitatea și agilitatea – calități esențiale într-o lume în continuă schimbare. De altfel, Good Life Performers a construit de-a lungul anilor programe care cultivă exact aceste dimensiuni: capacitatea de a transforma dificultățile în oportunități și de a rămâne echilibrat în fața incertitudinii. Fie că este vorba despre tineri aflați la început de drum sau despre adulți aflați în proces de redefinire profesională, mesajul asociației este clar: adaptabilitatea nu înseamnă supraviețuire, ci creștere conștientă. Pe locul trei se situează leadershipul și influența socială, urmate de gândirea creativă. Aceste două competențe se regăsesc în însăși filosofia Good Life Performers, care promovează ideea de lider empatic, orientat spre colaborare și impact comunitar. Leadershipul, în viziunea asociației, nu se rezumă la poziții ierarhice, ci la capacitatea fiecărui individ de a inspira și de a acționa cu sens. Prin proiectele sale educaționale, G.L.P. oferă contexte în care oamenii pot să își descopere vocea, să își exprime ideile și să contribuie la schimbarea mediului din jur. Un alt set de abilități aflate în top – motivația, autocunoașterea, empatia, ascultarea activă și curiozitatea – conturează o direcție clară: succesul profesional nu mai depinde doar de competențe tehnice, ci și de inteligența emoțională și de echilibrul interior. Aceasta este exact esența misiunii Good Life Performers, care promovează educația holistică, axată pe dezvoltarea minții, a corpului și a sufletului. Prin programele sale de coaching, training și mentorat, asociația oferă instrumente pentru ca oamenii să-și înțeleagă motivațiile, să-și gestioneze emoțiile și să-și construiască o viață în acord cu propriile valori. Totodată, competențe precum învățarea continuă și alfabetizarea tehnologică sunt în creștere, reflectând nevoia de actualizare constantă într-un mediu profesional aflat în permanentă transformare. În această privință, Good Life Performers devine un spațiu de învățare pe tot parcursul vieții – un ecosistem educațional unde curiozitatea este încurajată, iar procesul de creștere personală nu se încheie niciodată. De asemenea, gestionarea talentelor și orientarea către servicii și oameni completează topul primelor zece abilități esențiale. Ambele definesc spiritul comunitar și cultura organizațională promovată de asociație. Fiecare proiect al Good Life Performers pornește de la ideea că fiecare individ are un potențial unic, care merită identificat, cultivat și pus în valoare – nu doar pentru sine, ci și pentru binele comunității. Privind în ansamblu, raportul confirmă direcția pe care Good Life Performers o urmează de zece ani: aceea de a forma oameni compleți, capabili să gândească critic, să se adapteze cu echilibru, să se exprime creativ și să mențină o relație autentică cu ceilalți. Într-o lume în care tehnologia și schimbarea sunt constante, valoarea umană devine diferențiatorul principal. Iar misiunea asociației – de a inspira, educa și susține dezvoltarea integrală a omului – răspunde exact acestor nevoi emergente. Astfel, datele din cercetare nu doar că validează abordarea Good Life Performers, ci o poziționează ca pe un actor esențial în pregătirea oamenilor pentru viitorul muncii: un viitor în care performanța autentică izvorăște din cunoaștere de sine, gândire critică, empatie și dorință constantă de a învăța.

Apel de recrutare: Voluntari – Asociația Good Life Performers

Căutăm voluntari pentru evenimente și activări comunitare (Oradea & Județul Bihor) Vrei să pui umărul la proiecte care chiar schimbă lucruri în comunitate? Alătură-te echipei Good Life Performers ca voluntar/ă și ajută-ne să organizăm evenimente, ateliere și activări cu impact real în școli și în oraș. În perioada octombrie–noiembrie, lucrăm intens pe două direcții: Lideri de Viitor – #FărăViolențăCampanie educațională și comunitară pentru prevenirea violenței și bullyingului, cu activități în școli și acțiuni publice de conștientizare. Perspective FeminineProiect educațional, civic și cultural destinat profesionistelor și viitoarelor profesioniste, cu întâlniri tematice, dialoguri publice și micro-evenimente Ce vei face  sprijin în organizarea de evenimente (logistică, înscrieri, welcome desk, flow de sală); suport la ateliere educaționale (set-up materiale, coordonare grupe, feedback); implicare în activări comunitare (standuri info, foto, micro-interviuri, direcționare participanți); comunicare & vizibilitate (foto/video cu telefonul, stories, scurte texte, transmisiuni live unde e cazul); legătura cu partenerii locali (spații, furnizori, invitați) și micro-livrabile în Canva (afiş/visual). Profilul voluntarului interes sau experiență în organizarea de evenimente / activități educaționale sau comunitare; abilități de comunicare și coordonare, atitudine proactivă; pasiune pentru educație, dezvoltare personală și implicare civică; disponibilitate în octombrie–noiembrie (program flexibil; ture de 3–4 ore, în funcție de evenimente).* Experiența în Canva/CapCut e un plus, nu o condiție. Ce oferim șansa de a contribui la două proiecte cu impact real în comunitate; colaborare cu profesori, elevi, profesioniști, antreprenori și lideri locali; scrisoare de recomandare care atestă implicarea ta; experiență practică în organizare de evenimente, comunicare și coordonare voluntari; posibilitate de prelungire a colaborării și implicare pe proiecte viitoare.  Cum aplici: Scrie-ne pe [email protected] cu subiectul: „Voluntar – [Nume Prenume]” și spune-ne pe scurt: ce te motivează; în ce tip de activități te vezi (evenimente / ateliere / comunicare / logistică); intervalele în care ești disponibil(ă) în octombrie–noiembrie. Te contactăm rapid cu pașii următori. Hai să construim împreună proiecte care contează! 💜 Te așteptăm în echipa noastră! Despre Asociația Good Life Performers Asociația Good Life Performers susține oamenii să își descopere și dezvolte potențialul, să devină persoane performante și împlinite, promovând totodată importanța implicării civice, inspirându-i să devină lideri care dezvoltă comunități sustenabile. Credem într-o viață bună ca echilibru între performanță personală și contribuție socială – o viață activă, conștientă, în care fiecare individ își cultivă sănătatea emoțională, gândirea critică, empatia și curajul de a acționa pentru binele comun. Despre Academia Lideri de Viitor Academia Lideri de Viitor este un program educațional dedicat elevilor de gimnaziu și liceu, cu vârste între 10 și 18 ani, care își propune să formeze tineri capabili să conducă cu empatie, viziune și integritate într-o lume aflată în continuă schimbare. Structurată pe ateliere interactive de dezvoltare personală, comunicare nonviolentă, gândire critică, inteligență emoțională și lucru în echipă, academia pune accent pe descoperirea de sine și pe consolidarea abilităților interpersonale. Participanții sunt încurajați să își cunoască și să își exprime emoțiile, să își dezvolte autonomia, să își asume roluri de lider în grupuri și să construiască relații sănătoase și respectuoase în comunitatea lor. Programul îmbină metode moderne de învățare experiențială cu exerciții practice, creând un mediu sigur și stimulativ, în care fiecare elev își poate explora potențialul și își poate construi propriul stil de leadership. Finanțare Proiect finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Școlile din Bihor invitate să se înscrie în campania #FărăViolență

FărăViolență Într-o clasă de gimnaziu din România, un copil își strânge timid ghiozdanul în pauză. Nu vreasă mai rămână printre colegii care îi aruncă replici tăioase și îl îmbrâncesc frecvent înbatjocură. Într-o altă școală, o adolescentă ezită să spună acasă că este exclusă din grupul deprieteni pentru că „nu e destul de cool”. Aceste situații nu sunt cazuri izolate, ele descriu unfenomen prezent, repetitiv și adesea ascuns: bullyingul și violența școlară.În 2020, futurologul Jamais Cascio a spus că trăim într-o lume B.A.N.I. – fragilă (Brittle),anxioasă (Anxious), neliniară (Nonlinear) și greu de înțeles (Incomprehensible). B.A.N.I.descrie foarte bine tensiunile zilnice ale copiilor și adolescenților. Datele recente confirmă:potrivit Salvați Copiii, unul din trei elevi din România declară că a fost victimă abullyingului, iar cyberbullyingul a crescut cu peste 25% în ultimii cinci ani.În fața acestor realități, întrebarea nu mai este dacă avem o problemă, ci cum alegem sărăspundem. Lideri de Viitor – #FărăViolență Răspunsul vine, în toamna aceasta, printr-un proiect care aduce școlile din Bihor în prim-plan:„Lideri de Viitor – #FărăViolență în școli și comunități”. Derulat de Asociația Good LifePerformers, proiectul își propune să transforme școlile în adevărate nuclee de prevenire aviolenței și abuzului, prin implicarea elevilor, profesorilor, părinților și comunității.„Violența este o problemă comunitară, iar soluțiile reale apar doar prin implicare colectivă.” –acesta este mesajul central pe care elevii și profesorii îl vor transmite împreună, în 19noiembrie, de Ziua Mondială a Prevenirii Abuzului și Violenței împotriva Copiilor.De ce să se înscrie școlileParticiparea în proiect aduce școlilor: Două școli vor fi alese drept Școli-Ambasador, cu ateliere interactive, planuri de acțiunepersonalizate și amenajarea unui spațiu fizic pentru raportarea abuzurilor – „Butonul Roșu”. Cine se poate înscrie– Eligibilitate: toate școlile din județul Bihor cu clase gimnaziale.– Perioada de înscriere: 7–17 octombrie 2025.– Formular de înscriere: disponibil aici.– Informarea școlilor admise: 20 octombrie.– Anunțarea școlilor-ambasador: 21 octombrie.– Ziua centrală a campaniei: 19 noiembrie, cu activare publică în Oradea. O șansă de leadership comunitarÎntr-o lume B.A.N.I., unde fragilitatea și anxietatea pun presiune pe generațiile tinere, școalapoate deveni locul unde copiii învață nu doar formule și definiții, ci și cum să construiascărelații sănătoase, cum să gestioneze conflictele și cum să își apere drepturile.Proiectul „Lideri de Viitor – #FărăViolență” este un adevărat exercițiu de leadershipcomunitar. Școlile care aleg să se implice vor demonstra că educația înseamnă și curajul de aspune „nu” violenței.Proiectul este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România șiimplementat de Asociația Act for Tomorrow. Despre Asociația Good Life PerformersDin 2014, Asociația Good Life Performers promovează implicarea civică, formează șisprijină cetățeni abili prin educație non-formală și experiențială. Programele demaratedezvoltă competențe-cheie pentru o viață împlinită și o comunitate puternică, precum:gândirea critică, comunicarea eficace, agilitatea emoțională și socială, reziliența, spiritul deownership și mentalitatea orientată spre creștere. Despre Lideri de ViitorProiectul lansat face parte din Academia Lideri de Viitor, un program permanent alAsociației Good Life Performers, dedicat elevilor de gimnaziu și liceu, cu vârste între 10 și 18ani, care își propune să formeze tineri capabili să conducă cu empatie, viziune și integritateîntr-o lume aflată în continuă schimbare. Programul îmbină metode de învățare experiențialăcu instrumente inovative, creând un mediu sigur și stimulativ, în care fiecare elev își poatedezvolta propriul stil de leadership. Despre finanțatorStart ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act forTomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoareatotală a programului este de 600.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificatinstrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.

Apel de recrutare: Specialist Comunicare și Social Media – Lideri de Viitor #fărăviolență

Lansăm, în cadrul proiectului Lideri de Viitor – #fărăviolență, apelul de recrutare pentru poziția de Specialist Comunicare și social media, rol cheie în dezvoltarea și promovarea campaniilor de promovare ale proiectului. Dacă ești pasionat de comunicare strategică, content creativ și gestionarea prezenței în social media, te invităm să te alături echipei noastre și să contribui la un proiect cu impact social și educațional. Rolul tău va fi să transformi mesajele proiectului într-o voce coerentă, vizibilă și atractivă, care inspiră elevii, profesorii, părinții și comunitățile să adopte comportamente bazate pe respect, empatie și responsabilitate. 📑 Principalele responsabilități Gestionarea site-ului proiectului și menținerea legăturii cu dezvoltatorul web pentru realizare și actualizare. Adaptarea și implementarea planului de comunicare în acord cu finanțatorii și cu dinamica proiectului. Crearea de conținut vizual și grafică în Canva (experiența anterioară constituie un avantaj; acces la Canva Premium oferit). Promovarea activităților educaționale, atelierelor și campaniilor din cadrul programului. Monitorizarea impactului comunicării și ajustarea mesajelor pentru eficiență maximă. Colaborarea cu echipa de proiect, partenerii și comunitatea pentru o comunicare unitară și atractivă. Experiență în gestionarea și creșterea organică a paginilor de social media. ☑️ Căutăm un specialist care are: Experiență în comunicare, PR și social media management. Abilități de redactare și storytelling adaptate diferitelor audiențe. Abilități de bază de editare foto-video (ideal în CapCut sau aplicații similare), precum și utilizarea telefonului pentru captarea de conținut. Cunoștințe despre instrumente de social media management și analytics. Disponibilitate de deplasare la activități în școlile din județul Bihor și în Oradea (avantaj pentru implicare directă în campanii și evenimente – deplasare decontată). Experiență de lucru cu ONG-uri și în proiecte educaționale (nu este obligatorie, dar constituie un avantaj). 📩 Cum aplici: Perioada de aplicare: 18 – 26 septembrie 2025 Trimite un e-mail la [email protected] cu: CV-ul tău un comunicat de presă/un articol redactat de tine postare pentru social media realizată de tine (copy + vizual în Canva)   Te așteptăm în echipa noastră!   Despre Asociația Good Life Performers Asociația Good Life Performers susține oamenii să își descopere și dezvolte potențialul, să devină persoane performante și împlinite, promovând totodată importanța implicării civice, inspirându-i să devină lideri care dezvoltă comunități sustenabile. Credem într-o viață bună ca echilibru între performanță personală și contribuție socială – o viață activă, conștientă, în care fiecare individ își cultivă sănătatea emoțională, gândirea critică, empatia și curajul de a acționa pentru binele comun. Despre Academia Lideri de Viitor Academia Lideri de Viitor este un program educațional dedicat elevilor de gimnaziu și liceu, cu vârste între 10 și 18 ani, care își propune să formeze tineri capabili să conducă cu empatie, viziune și integritate într-o lume aflată în continuă schimbare. Structurată pe ateliere interactive de dezvoltare personală, comunicare nonviolentă, gândire critică, inteligență emoțională și lucru în echipă, academia pune accent pe descoperirea de sine și pe consolidarea abilităților interpersonale. Participanții sunt încurajați să își cunoască și să își exprime emoțiile, să își dezvolte autonomia, să își asume roluri de lider în grupuri și să construiască relații sănătoase și respectuoase în comunitatea lor. Programul îmbină metode moderne de învățare experiențială cu exerciții practice, creând un mediu sigur și stimulativ, în care fiecare elev își poate explora potențialul și își poate construi propriul stil de leadership. Finanțare Proiect finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

A început școala: lecția empatiei și crearea unor medii #fărăviolență 

Luni, elevii din România au pășit în anul școlar 2025–2026. Marcăm nu doar un nou ciclu educațional, ci și o oportunitate de a reflecta asupra climatului școlar și comunitar în care ne dorim să trăim. Ce întrebare ar trebui să ne adresăm, ca elevi, profesori, părinți, decidenți sau simpli cetățeni în primele zile de la începutul noului an școlar? Poate că: „Cum pot contribui la construirea unei școli și a unei comunități fără violență, bazate pe empatie și respect?” Proiectul „Lideri de viitor”: un răspuns concret la provocările actuale În contextul în care violența școlară și bullying-ul rămân probleme majore în sistemul educațional românesc, proiectul „Lideri de viitor – #fărăviolență în școli și comunități” vine ca un răspuns concret și necesar. Finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Act for Tomorrow, proiectul își propune să creeze un climat educațional sigur și empatic, prin dezvoltarea unor instrumente inovative și accesibile tuturor actorilor implicați în educație și nu numai. Mai mult decât atât, ne propunem să atragem un semnal de alarmă în rândul decidenților și să convingem cât mai multe instituții și companii să dezvolte strategii concrete de prevenire a violenței, să recompenseze comportamentele prosociale și să promoveze o cultură organizațională bazată pe respect și empatie. Instrumente inovative pentru combaterea violenței Proiectul include dezvoltarea unui consilier virtual, denumit VIO, care oferă suport în navigarea hățișului birocratic, identificarea soluțiilor legale și accesul la informații relevante. VIO este destinat elevilor, părinților, profesorilor și decidenților, facilitând înțelegerea și aplicarea exemplelor de bună practică în domeniu, dar și al unui InfoBot pentru informare rapidă pe tema modurilor de combatere a violenței. De asemenea, sunt create broșuri informative și kit-uri de advocacy, care includ propuneri de activități educaționale, materiale vizuale și strategii de comunicare, toate centrate pe promovarea non-violenței prin intermediul unor zile dedicate, precum: 30 ianuarie – Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, având drept scop promovarea educației permanente pentru armonie, toleranță, solidaritate, respect pentru drepturile omului, nonviolență și pace în școli. 21 septembrie – Ziua Internațională a Păcii (ONU), este un moment de reflecție și acțiune pentru construirea unei lumi bazate pe respect, solidaritate și colaborare. 2 octombrie – Ziua Internațională a Nonviolenței (ONU), o recunoaștere a rolului lui Mahatma Gandhi, liderul mișcării de independență din India și un susținător al filosofiei nonviolenței prin încurajarea construirii unui viitor mai tolerant. Prima joi din noiembrie – Ziua Internațională împotriva violenței și bullying-ului la școală, inclusiv cyberbullying.  Această zi, recunoscută la nivel internațional, atrage atenția asupra efectelor grave ale bullying-ului și cyberbullying-ului în rândul copiilor și tinerilor. 19 noiembrie – Ziua Internațională pentru Prevenirea Abuzului asupra Copilului ne reamintește că protejarea drepturilor copilului este o responsabilitate comună – a părinților, profesorilor, autorităților și societății civile. Toate resursele dezvoltate se vor regăsi pe platforma faraviolenta.ro Acestea sunt destinate în special mediului educational, deoarece acolo impactul e unul foarte mare, însă ne dorim să fie accesate și promovate de cât mai multe persoane, instituții și firme interesate să sensibilizeze și să educe publicul larg pe tema reducerii violenței în toate formele sale. Un alt element al proiectului este sprijinul oferit în implementarea în școli a „Butonului Roșu”. Conform procedurii publicate în Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025, acest sistem permite elevilor, părinților și personalului didactic să raporteze incidentele într-un mod sigur și confidențial. Propunerea noastră este integrativă și adaptată nevoilor reale și obiceiurilor elevilor din ziua de azi: un mecanism de semnalare anonimă a faptelor de violență și abuzuri, prin soluții atât în format analog – amenajarea unui corner fizic de informare cu acces la cod QR și formulare tipărite – cât și digital – template de site tematic care poate fi preluat gratuit de instituțiile educaționale, digitalizarea formularului de raportare și punerea la dispoziție a unui email dedicat. Câteva date statistice Bullying în școli „Aproape 50% dintre elevi sunt victime ale actelor de amenințare, umilire sau violență fizică la școală, iar 80% asistă la astfel de situații.” Sursa: Salvați Copiii România, „Studiu privind bullying-ul în școlile din România”, 2023 (salvaticopiii.ro) Cyberbullying „Un studiu realizat pe 835 de adolescenți români a evidențiat faptul că 42,4% dintre copii au întâmpinat probleme în timp ce navigau pe internet, inclusiv cyberbullying.” Sursa: TECPC – Research Report on Cyberbullying in Romania, 2022 (tecpc.grant.umfiasi.ro) Preocupările părinților „Începând cu anul școlar 2025–2026, teama de bullying a depășit alte preocupări, cum ar fi greutatea ghiozdanului, fiind menționată de 38% dintre părinți.” Sursa: Romania Insider, „Back to School 2025: Părinții și preocupările legate de elevi”, septembrie 2025 (romania-insider.com) Viziunea unei comunități și școli fără violență Imaginați-vă o comunitate în care fiecare individ se simte în siguranță, respectat și susținut. O comunitate în care dialogul și empatia sunt fundamentale, iar conflictele sunt rezolvate prin înțelegere și colaborare, chiar și atunci când avem valori, opinii sau obiceiuri diferite. Aceasta este viziunea prin care noi, cei de la Good Life Performers, creăm premisele necesare formării liderilor viitorului, acum în prezent. Astfel, Academia „Lideri de Viitor” își pune bazele prin intermediul acestui proiect, care țintește problematica violenței. Concluzie Azi, înainte de a ne lua cu task-uri urgente însă mai mult sau mai puțin importante, să ne întrebăm: „Cum pot contribui la construirea unei școli și a unei comunități fără violență?” Răspunsul poate fi simplu: prin educație, empatie și implicare activă. Proiectul „Lideri de viitor” este un pas important în această direcție, iar fiecare dintre noi are un rol de jucat în realizarea acestei viziuni. Articol publicat de Mark C. Lukács, Președinte Executiv, Good Life Performers

Apel de selecție: dezvoltator InfoBot și Consilier virtual VIO #fărăviolență

Lansăm, în cadrul proiectului Lideri de Viitor – #fărăviolență, apelul de selecție pentru dezvoltarea InfoBot-ului și Consilierului virtual VIO, dedicate prevenirii violenței, bullying-ului și cyberbullying-ului în mediul educațional și comunități. Dacă ești profesionist în web development cu experiență în integrarea soluțiilor AI și dezvoltarea ChatBot-urilor, te invităm să te alături acestui proiect cu impact social și educațional real. Rolul tău va fi să transformi această viziune într-o soluție tehnică scalabilă, performantă și ușor de utilizat, care va fi recunoscută și promovată drept exemplu de inovație în prevenirea violenței școlare și comunitare.  Parcurge brief-ul Aplică completând formularul  Perioada de aplicare: 12-29 august Lideri de Viitor este un program dedicat reducerii formelor de violență din mediul educațional și din comunitatea largă, contribuind la o cultură a respectului, empatiei și responsabilității. Ediția pilot se axează pe intervenții adaptate în mediul școlar (ateliere pentru elevi și profesori, întâlniri de lucru pentru elaborarea unor planuri de acțiune, consultanță și suport în implementare) și pe informarea și conștientizarea comunității largi cu privire la riscurile înmulțirii actelor de violență, în special prin inițiativa “Ziua Fără Violență”.  Într-o lume în care tehnologia transformă educația, Academia Lideri de Viitor – #fărăviolență face un pas curajos: dezvoltăm VIO, consilierul virtual și InfoBot-ul care oferă sprijin personalizat și acces rapid la informații esențiale pentru prevenirea violenței, bullying-ului și cyberbullying-ului, conectând elevii, profesorii, părinții și comunitatea la resurse verificate, exemple de bună practică și mecanisme legale de sesizare.   Ești freelancer sau reprezinți o companie care dezvoltă soluții AI? Aplică acum completând formularul!    În prima fază a proiectului, ne ocupăm de dezvoltarea componentelor digitale, precum urmează: platforma fărăviolență.ro, un InfoBot și Consilierul Virtual VIO:  InfoBot – Informația corectă, la un click distanță InfoBot este primul pas al intervenției digitale #fărăviolență. Este un chatbot educațional, prietenos și ușor de folosit, creat pentru întreaga comunitate. Oferă acces imediat la: Ghiduri legale explicate clar, ușor de înțeles și aplicat. Liste de acțiuni validate de specialiști, structurate pas cu pas. Studii de caz și exemple relevante din contexte reale. Informații actualizate despre linii verzi și servicii de sprijin disponibile la nivel local și național. Totul, fără a fi nevoie de autentificare. Este instrumentul ideal pentru informare rapidă, orientare în situații sensibile și promovarea unui stil de viață bazat pe respect și non-violență.  VIO – Consilierul AI cu sprijin personalizat Alături de InfoBot, dezvoltăm VIO, un asistent virtual AI adaptiv, conceput pentru a răspunde diferit în funcție de profilul utilizatorului: elev, profesor, părinte, manager școlar sau factor de decizie. VIO aduce dimensiunea empatică și conversațională în prevenirea violenței. El oferă: recomandări personalizate și pași concreți de acțiune validare emoțională și orientare spre soluții sprijin în comunicarea non-violentă și mediere educațională direcționare către sprijin uman specializat atunci când este necesar. Prin VIO, sprijinul devine adaptat, relevant și imediat, facilitând implicarea activă a tuturor actorilor din mediul educațional și comunitar.  Căutăm partenerul potrivit Dacă ești profesionist în web development cu experiență în integrarea soluțiilor AI și dezvoltarea ChatBot-urilor, te invităm să te alături acestui proiect cu impact social și educațional real. Rolul tău va fi să transformi această viziune într-o soluție tehnică scalabilă, performantă și ușor de utilizat, care va fi recunoscută și promovată drept exemplu de inovație în prevenirea violenței școlare și comunitare. Parcurge brief-ul  Aplică completând formularul  Perioada de aplicare: 12-29 august Hai să construim împreună o platformă digitală care schimbă modul în care școlile și comunitățile luptă împotriva violenței! Despre Asociația Good Life Performers Asociația Good Life Performers susține oamenii să își descopere și dezvolte potențialul, să devină persoane performante și împlinite, promovând totodată importanța implicării civice, inspirându-i să devină lideri care dezvoltă comunități sustenabile. Credem într-o viață bună ca echilibru între performanță personală și contribuție socială – o viață activă, conștientă, în care fiecare individ își cultivă sănătatea emoțională, gândirea critică, empatia și curajul de a acționa pentru binele comun. Despre Academia Lideri de Viitor Academia Lideri de Viitor este un program educațional dedicat elevilor de gimnaziu și liceu, cu vârste între 10 și 18 ani, care își propune să formeze tineri capabili să conducă cu empatie, viziune și integritate într-o lume aflată în continuă schimbare. Structurată pe ateliere interactive de dezvoltare personală, comunicare nonviolentă, gândire critică, inteligență emoțională și lucru în echipă, academia pune accent pe descoperirea de sine și pe consolidarea abilităților interpersonale. Participanții sunt încurajați să își cunoască și să își exprime emoțiile, să își dezvolte autonomia, să își asume roluri de lider în grupuri și să construiască relații sănătoase și respectuoase în comunitatea lor. Programul îmbină metode moderne de învățare experiențială cu exerciții practice, creând un mediu sigur și stimulativ, în care fiecare elev își poate explora potențialul și își poate construi propriul stil de leadership. Finanțare Proiect finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Am lansat “Perspective feminine”

În 11 octombrie 2024 am lansat la Oradea proiectul „Perspective feminine” sub umbrela campaniei aniversare „Life is Good” a Asociației Good Life Performers, pe care am fondat-o acum 10 ani.  „Perspective feminine” este despre puterea de transformare și reinventare a femeilor, indiferent de provocările cu care se confruntă. Oradea, orașul în care asociația a luat naștere, a fost locul ideal pentru debutul acestui proiect, dat fiind modelul său de dezvoltare urbană și mentalitate, ce rezonează cu valorile organizației. La eveniment au participat femei remarcabile, reprezentând diverse domenii, iar subiectele abordate au fost legate de sănătate, leadership și despre puterea de a ne reinventa indiferent de vârstă. Doamnele care ne-au împărtășit din experiențele și cunoștințele lor au fost: Dr. Raluca Munteanu – Medic specialist în Medicină de Recuperare, Arina Moș – Senatoare,  Andrada Faina – Coach NLP, Dr. Olivia Burtă și Alina Leonte – Actriță. Un proiect colectiv pentru viitor În cadrul evenimentul am lansat apelul pentru implicare în acest proiect care se va desfășura în acest an și care cuprinde ateliere și evenimente tematice în mai multe orașe din țară, un podcast inspirațional și publicarea volumului colectiv „Perspective feminine”, care va aduna 30 de interviuri cu femei remarcabile din România care și-au atins propria rețetă a succesului.  Te invit alături de mine să punem pe harta României puterea la feminin și să facem vocea femeilor auzită!  După eveniment, am realizat și un reportaj în inima orașului, vorbind cu femei de toate vârstele despre ce înseamnă pentru ele feminitatea și puterea de a se exprima liber. Aceste perspective diverse ne-au reamintit că feminitatea este un concept viu, unic pentru fiecare și că vocea fiecărei femei merită să fie auzită. Prin „Perspective feminine,” ne dorim să ducem aceste povești mai departe, să creăm un spațiu pentru dialog și o comunitate în care femeile să fie sprijinite să-și exploreze potențialul și să inspire, la rândul lor, alte generații. Dacă și tu crezi în puterea de transformare a femeilor, în egalitatea de șanse și în sprijinul reciproc, te invit să te alături comunității noastre! Abia aștept să îți aflu povestea și să construim împreună o rețea puternică de femei care inspiră și schimbă vieți!